Pacientul / aparţinătorul care ridică probele va completa o cerere de eliberare lame / blocuri de parafină în consult şi îşi va asuma responsabilitatea păstrării şi returnării probelor la instituţia unde au fost diagnosticate iniţial.
Piesele operatorii se trimit în totalitate; nu sunt admise împărtirea piesei și trimiterea piesei în mai multe unități sanitare, conform Legii 104/2003 cu privire la manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor.
Timpul de eliberare al rezultatului este in majoritatea cazurilor, de minimum 10 zile lucrătoare de la recepţia probelor în Serviciul de Anatomie Patologică;
In functie de complexitatea cazului, timpul de eliberare al rezultatului poate ajunge la maxim 30 zile lucrătoare de la recepţia probelor în laborator;
Complexitatea cazului este evaluată de către medicul anatomo-patolog în funcţie de: numărul de probe per pacient; gradul de dificultate al algoritmului de diagnostic; necesitatea testelor complementare (coloraţii speciale şi/sau teste IHC ; accesibilitatea la informaţiile medicale (clinice, imagistice etc) relevante solicitate.
Probele vor fi păstrate conform Legii 104/2003, timp de 30 de ani blocurile de parafina şi 10 ani lamele histopatologice şi rezultatele / diagnosticele histopatologice.