Secția Pediatrie 1 din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru copii este o secție cu tradiție și importantă experiență în diagnosticarea și tratamentul copiilor cu boli respiratorii. Secția are în structură 25 de paturi repartizate în cadrul a 5 saloane cu baie proprie și oferă servicii medicale specializate de urgență pentru diversele patologii respiratorii ale copilului și adolescentului. Pe secție sunt tratați anual în medie 1500 de pacienți fiind internați copii de la vărsta de nou nascut pănă la 18 ani.
Sectia Pediatrie a asigurat în ultimii 5 ani spitalizare continua si de zi astfel:
Domeniile de excelență includ diagnosticul și tratamentul: astmului bronșic alergic, fibroza chistică, bronșiolite severe, infecții respiratorii complexe complicate (insuficiența respiratorie acută, pleurezii, empiem pleural, abces pulmonar, pneumotorax, pneumomediastin), complicații respiratorii la copii cu boli neuromusculare, malformații pulmonare, boli pulmonare interstițiale.
Secția are in componență medici pediatri și specialiști în pneumologie pediatrică și o echipă de asistente medicale cu experiență importantă în tratamentul bolilor respiratorii pediatrice. Secția își desfășoară activitatea printr-o colaborare multidisciplinara cu echipe de medici din secțiile chirurgie pediatrică, terapie intensivă, ORL și radiologie.
În funcție de patologie, secția poate oferi urmatoarele servicii medicale : spirometrie cu dozarea oxidului nitric în aerul expirat, testari cutanate și serologice pentru diagnosticul alergiilor, testul sudorii, pulsoximetrie, monitorizare cardio-respiratorie, EKG, toracenteza și drenaj pleural continuu, testari de tip PCR pentru virusuri și bacterii, examen de spută, radiografie pulmonară, ecografie abdominală, ecografie pleurală, tomografie computerizată pulmonară, aerosoloterapie, oxigenoterapie.
Pe lângă activitatea clinică, în secție se desfășoară activitate didactică și de cercetare. Învățământul universitar se desfăsoară pe tot parcursul anului universitar cu studenți din cadrul Facultății de Medicină a UMF ”Carol Davila”, Departamentul 7- Pediatrie. La disciplina Pediatrie din cadrul spitalului sunt pregătiți în medie anual 250 de studenți. Totodată pe secție sub îndrumarea medicilor se află permanent în pregătire medici rezidenți din diferite specialități (pediatrie, neonatologie, medicină de familie, chirurgie pediatrică, boli infecțioase, pneumologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică) ce se pot perfecționa și pot obține noțiunile teoretice, clinice, de laborator utile pentru domeniul de specializare.
Garda de Pediatrie este asigurata prin intermediul Unitatii Primiri Urgente (UPU).